Noul Hyundai I20 este cu siguranță o mașină desprinsă din peisajul citadin. De ce spun asta? Pentru că se strecoară agil pe străduțele blocate de mașini parcate dezordonat sau pentru că îi putem găsi cu ușurință un loc de parcare. Dimensiuni potrivite chiar și pentru un lungan de aproape 1.90m. Portbagaj suficient pentru cumpărături sau pentru un drum la picnic.
Dacă ar fi să-i dăm o definiție, ar fi formulată cam așa: Este mașina perfectă pentru drumurile zilnice de la acasă – la birou – la mall. Ah. Se potrivește de minune ambelor sexe.
Care-i treaba cu noul Hyundai i20?
Totul are la bază o ecuație simplă: Motor mic, cutie cu 6+1 rapoarte = economie pe felie. Este a doua generație i20. Față de versiunea precedentă, modelul actual beneficiază de un plus de stil și o calitate a finisajelor net superioară. Prin acest model, Hyundai s-a poziționat tare bine în setorul mini. Sau city, cum prefer să-i spun.
Mașina asta merită. Prețul este bun. Iar dacă ne raportăm la consum și consumabile… ieșim pe plus în scurt timp. Am plimbat-o ceva prin București și până la Summerwell (în Mogoșoaia) și pot să spun că m-a încântat. Am scos un consum de vreo 6l în cei 300 km parcurși.
Driving experience
E fâșneață, te strecori imediat. Dacă ești mai năzdrăvan, poți să pleci cu scârț de la semafor și să te strecori cu ușurință printre participanții la trafic. Găsești rapid loc de parcare (chiar și pe trotuar, având o gardă la sol ‘uma bună de urcat borduri). Confortul și ușurința șofatului sunt factorii cheie la acest model. Rularea este smoooooth și-o poți manevra extrem de facil. Se vede in clipul de mai jos un zambet larg pe chipul soferului.
Cum stam la capitolul interior?
Modelul pe care l-am testat m-a surprins plăcut prin culorile și finisajele alese de producător. Tapițerie rezistentă la uzură, cu niște culori foarte plăcute privirii. Toate instrumentele prezente în habitaclu funcționează într-un mod mai simplu și mai plăcut decât la concurentele din clasa sa. Materialele sunt (în mare parte) foarte reușite. Schimbătorul și volanul se simt foarte bine în mână. Hmmm, cam kinky exprimarea.
Aș remarca însă lipsa geamurilor electrice cu impuls. Șoferul trebuie să funcționeze în multi-tasking, iar rolul producătorului este să-l ajute în acest sens. Mi-ar fi plăcut niște geamuri cu impuls.
Poziția la volan este confortabila. Mă gândesc însă și la pasagerul din spatele meu. Am puțin peste 1.85, iar cel din spatele meu ar trebui să fie chinez ca să poată sta confortabil.
Cifre
Motor mic => impozit nesimțit… de mic.
Motor mic => asigurare mica.
Motor mic => consum bun.
Euro 6. Emisii de 119 g / km.
60 de luni garanție la Țiriac Auto.
Programează-te acum la un test drive. Poți face acest lucru și din aplicația Țiriac Auto disponibilă pentru iOS sau Android.
Mulțumiri prietenilor de la SubTURAT & HDFX Studio.