Weekend-ul acesta, cu ocazia Zilelor Bucureștiului, au avut loc mai multe evenimente în Capitală. Dintre acestea, poate și cel mai captivant, a fost iMapping-ul din Piața Constituției. Unul dintre cele mai mari spectacole de video-mapping din lume, după cum spun organizatorii.
Video-mapping-ul de sâmbătă seară a constat în 6 show-uri a câte 4 minute şi 30 de secunde, pe cea mai impresionantă fațadă pe care o poate oferi o clădire din București, şi anume Palatului Parlamentului. Echipele participante au fost:
- AVA (Mexic)
- Dirty Monitor (Belgia)
- Urbanscreen (Germania)
- RadugaDesign (Rusia)
- Light Event Consulting (Franţa)
- Mindscape (România)
Juriul a fost compus de personalități de renume mondial din domeniul video-mapping-ului: Jean François Zurawik, Raluca Velisar, László Zsolt Bordos, Alexander Us și Rachael Rogerson-Thorley.
Reprezentativa României a câștigat premiul publicului cu o poveste impresionantă care a oferit, preț de câteva minute, o altfel de imagine a Bucureștiului.
Premiul juriului a revenit echipei Urbanscreen care a reinterpretat prin intermediul unei imagini 3D suprafața complexă a clădirii.
Warm-up-ul a fost făcut de Argatu’& Friends, Șuie Paparude, Parov Stelar și Ledlight Dance Group.
Show-ul a strâns în fața marelui ecran peste 65.000 de bucureșteni care s-au arătat absolut fascinați de momentele de proiecție.
[huge_it_portfolio id=”2″]
Mulțumesc prietenului Lucian Anghel pentru superbele fotografii.