București la țol festiv

Bucureștiul seamănă în aceste zile de sărbătoare cu o femeie bolnavă de nervi. Freamătă, s-agită, este dezordonată în mișcări și în gândire, complet dezorientată, gata în orice moment să cadă pradă unei crize de nervi. Orașul este cuprins de o panică generală, de o fugă interminabilă pentru cadouri, nervi și înjurături în trafic, un Magheru plin de luminițe roșii, proteste și tensiuni care te încordează și te încorsetează. Toată fuga asta haotică mă face să mă simt zdrobit de un pumn enorm, silențios.

De ce să albim 35 de minute la coada din magazinele de haine? De ce să ne călcăm în picioare în supermarket-uri pentru 2 cozonaci, o sticlă de cola și o jumară de porc? Oameni buni, am avut impresia că de mâine se închid magazinele și că astăzi totul se dă pe degeaba. Am fost într-un complex comercial din București duminică. Am mers cu gândul să caut un Orange Shop să-mi rezolv o problemă cu telefonul. Profitând de acest lucru, am zis să intru în market-ul din galeria comercială pentru a cumpăra o cutie de bomboane. Un produs, unul singur, nimic mai mult. Mare greșeală! De cum am pășit mi-am dat seama că nu am nimerit în filmul bun. Am încercat să fac cale întoarsă, dar o hoardă furibundă de shopper-i se îndrepta spre mine. Era ca într-un război, sute de utilaje erau manevrate cu furie de la un raft la altul. Privirile oamenilor erau dezorientate, se citea disperarea în ochii lor, se uitau fără speranță la cei din jur și la produse. Nicio reacție, nicio grimasă. Nimic, erau terni. Nu știau cum să mai umple coșurile care gemeau sub greutatea sticlelor de vin și a cozonacilor tradiționali. Am stat la o coadă enormă, unde bonurile se învârteau ca-ntr-un carusel în jurul sumelor de 600-700 ron. Am stat 20 de minute pentru a achita o ciocolată. Un mare procent din produsele cumpărate de români se aruncă. Sunt perisabile și cum nu crești porcul în apartament n-ai ce face… Întrebarea mea este: De ce? De ce să ne călcăm în picioare în zilele premergătoare sărbătorilor? De ce să facem aprovizionarea cu zeci de kilograme de produse, când putem lua strictul necesar, iar pentru eventuale completări să ne adresăm magazinelor mai mici?

IMG_3270

Tot în zi de weekend, seara, orele 20-21. Bulevardul Magheru. O mare întindere de beculețe. Roșii, de la stopurile mașinilor. „Viscoul” de afară i-a obligat pe bucureșteni să-și scoată mașina ca să-și plimbe partenerii pe sub păturile de lumini albe. Unde e măi nene, măi bucuria aia pe care o simți când îți ții iubita de mână pe trotuarele orașului? Unde e farmecul unui sărut sub luminițele Crăciunului? În mașină, sprijinit de cotiera din piele de șarpe veninos? La căldura luxosului automobil luat în țșpe’ zeci de rate? Ne-am pierdut irecuperabil valorile pentru frumos? Ce este cu adevărat trist… fiecare mașină adăpostește una, maxim două siluete afundate în scaunul comod. Ne sufocăm de mașini, ne sufocăm de semafoare care ni se pare că durează puțin. Ne sufocă fuga pentru lucruri fără însemnătate.

De ce aruncăm mucul de țigară pe jos? De ce suduim în lupta pentru un loc de parcare? Măi nene, măi… E greșit!

Unde ajungem?

* Notă: În prima frază puteți substitui femeie cu bărbat, esența este identică. 🙂

Related Posts

About author

Related Posts

Comments