2017 e încă la început; puține evenimente și bărboși încă zgribuliți la căldură. Totuși, săptămâna aceasta a avut loc un prim eveniment dedicat bărbaților cu barbă și admiratoarelor acestora. Mi-am pus baker boy cap-ul pe… cap și marți, 17 ianuarie, am fost la Stuf Vama Veche unde peste 100 de oameni au participat la „Hai să cunoști un bărbos” – ediția I. Un eveniment reușit, spun eu, care a reunit bărboși curajoși. Rând pe rând s-a urcat pe scenă într-o competiție mixtă, care la final a desemnat cei mai cei dintre purtătorii de barbă la categoriile: Full natural beard, Verdi, Partial Beard și Cel mai amuzant bărbos. A fost și o categorie intitulată Fana de bărboși, unde domnițe de toate vârstele și ocupațiile au urcat pe scenă, motivând în fel și chip admirația față de bărboși. 🙂
A fost un prilej potrivit pentru a mă vedea cu prietenii bărboși, dar și pentru a cunoaște noi reprezentanți ai acestei mișcări. Mai mult decât atât, am fost surprins să câștig și marele premiu al categoriei Partial Beard. Nu obișnuiesc să particip la concursuri, prefer să rămân în spate. Dar uite că s-a nimerit ca prima participare să se lase cu o răsplată. Bărboșilor, mă înclin! Pe data viitoare. 🙂
Mai multe poze, aici.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.