Îmi plac cravatele și consider că acest accesoriu elegant amplifică eleganța bărbatului care asortează cu grijă acest element la ținutele mai speciale. Drept urmare, am grijă să am mereu o cravată potrivită pentru anumite ocazii: fie că este vorba despre un eveniment corporate, fie că vorbim despre o aniversare mai simandicoasă, un examen important, un interviu pentru un job unde faci parte din imaginea companiei sau de vreo petrecere cu dar (a se citi nuntă, botez, cumetrie).
Ei bine, nu pun preț pe etichetele hainelor și accesoriile pe care le port. Nu am un brand favorit, nu caut să fiu mereu pe trend. Nu-mi pasă, mi se pare ceva superficial să urmăresc tendințele sezonului. Astea sunt pentru profesioniștii din domeniu.
Revin la cravate. Nu am un brand favorit. Îmi plac modelele colorate, cu buline sau dungi, flori și alte elemente spicy care se potrivesc cu șosetele colorate al căror fan sunt. Ei bine, am dat peste un producător de cravate de piele (și nu numai) absolut superbe.
Este vorba despre Nod în gât. Cravatele sunt realizate manual din piele sau din materiale textile și vin cu nodul gata făcut. Astfel, nu vei avea niciodată grija că nu ai făcut un nod perfect. Sau că iubita nu știe să-ți facă un nod elegant ca în reclame. 🙂
Iată mai jos câteva modele care mi-au plăcut. Găsești cravatele Nod în gât pe Nodingat.design și pe Facebook.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.