NEVERSEA este primul festival din lume ce va utiliza energie verde
Neversea și Grupul CEZ își propun să marcheze o premieră mondială în 2020: primul festival de muzică din lume alimentat aproape integral cu energie verde, din sursă eoliană, provenită din Parcul Eolian Fântânele-Cogealac-Grădina al Grupului CEZ.
Procesul de implementare a infrastructurii necesare este unul impresionant și de durată, urmând a fi început în acest an și finalizat pentru ediția din 2020, atunci când scenele, cât și majoritatea perimetrului festivalului, vor fi alimentate cu energie provenită din parcul eolian.
Pentru ediția Neversea 2019, zona CEZ va fi prima zona 100% verde din cadrul festivalului. Aceasta va fi în totalitate alimentată cu energie regenerabilă și va adopta măsuri pentru a preveni, reduce și compensa orice efect advers asupra mediului: colectarea selectivă a deșeurilor și reciclarea lor; înlocuirea tacâmurilor și veselei de plastic de unică folosință cu paharele de sticlă sau din carton reciclabil; eliminarea paielor de plastic; selecția elementelor de decor care se pot reutiliza.
.
„Parteneriatul CEZ & Neversea este un exemplu de bune practici la nivel internațional care demonstrează că două companii din industrii total diferite pot obține rezultate extraordinare împreună prin punerea la comun a unor resurse care transformă în realitate idei și inițative extrem de curajoase, menite să contribuie la protejarea noastră și a mediului înconjurător pe termen mediu și lung”, a declarat Bogdan Rădulescu, Head of Partnership al Neversea.
Alex Parker este DJ-ul care a acceptat invitația și a mixat peste 5 ore într-un loc inedit. Fără teamă, cu entuziasm și motivat de dorința de a fi primul DJ din lume care duce muzica la cele mai mari înălțimi, el a reușit să unească energia verde și muzica.
Alex Parker “Mă bucur tare mult să fac parte dintr-o mișcare de promovare a energiei neconvenționale, planeta noastră se află într-un punct critic și avem nevoie de cât mai mulți oameni open minded care să susțină o astfel de inițiativă. Senzația a fost unică, să văd apusul de la înălțime în timp ce făceam ceea ce iubesc cel mai mult, a fost pur și simplu incredibil și greu de deschis în cuvinte, cred că materialul video o să vorbească de la sine. Neversea este un festival în care s-au realizat mii de conexiuni, amintiri, relații, un loc unde te simți deconectat de problemele din viața de zi cu zi și acum, un brand care face un pas uriaș spre viitor. Sincere felicitări pentru inițiativă, sunt mândru că am putut face parte din așa ceva.”
Urcarea echipamentelor, pupitrului și mixerului DJ-ului s-au realizat cu o macara din turbina eoliană care poate ridica obiecte de până la 700 de kg, pe o înălțime de până la 100 de m. Deplasarea persoanelor și a altor aparate de mici dimensiuni s-a realizat cu ajutorul liftului din turbina care doar în acea zi a parcurs o distanță cumulată de peste 3 km. Evenimentul a avut loc în parcul eolian CEZ și marchează atât colaborarea cu festivalul Neversea, cât și începutul unui parteneriat „verde” între festival și Grupul CEZ.
Grupul CEZ în România este pentru al doilea an consecutiv partener al festivalului Neversea și își propune prin această colaborare, să crească gradul de conștientizare în rândul generațiilor actuale și viitoare asupra importanței utilizării surselor alternative de producere a energiei electrice.