Turul mănăstirilor

27/07/2017
comments
Barbosul
Posted in Călătorii

Revin, la un an distanță, cu un nou articol despre Bucovina (pe primul îl găsești aici). N-aș avea cum să nu scriu despre frumusețile acestei zone. M-am îndrăgostit de zonă și acest lucru este ireversibil. Călătoresc anual în zonă, pentru că iubita bărbosului are rădăcini bucovinene, bunicii ei locuind în Mănăstirea Humorului.

Articolul de față este scris sub patronajul expresiei „Un bărbos în turul mănăstirilor”. Trebuie să ai în vedere că toate lăcașurile aceste de cult fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Anul acesta ne-am hotărât să vizităm mănăstirile din zonă, pe care le-am văzut prima dată în copilăria-mi. Zis și făcut. Am pornit din Câmpulung Moldovenesc, spre Sadova, primul popas fiind la Mănăstirea Moldovița.

Mănăstirea Moldovița este situată la 30 kilometri de Câmpulung Moldovenesc și la 37 kilometri distanță de Gura Humorului. Lăcașul de cult a fost sfințit în anul 1532 de voievodul Petru Rareș, băiatul lui Ștefan cel Mare. Zeci de mii de turiști trec anual pragul Moldoviței pentru a vedea mănăstirea, dar și muzeul din incintă. În muzeu se află jilțul voievodului Petru Rareș, precum și obiecte de cult din secolele trecute.

Jilțul lui Petru Rareș

De la Moldovița drumul urcă spre Monumentul Palma, cunoscut și sub denumirea de Monumentul Drumarilor. Construit în anul 1969 pentru celebrarea finalizării șoselei naționale dintre Sadova și Rădăuți, Palma este un punct de atracție al zonei, monumentul fiind aflat la o altitudine de peste 1000 de metri.

De la Palma, șoseaua șerpuiește prin codrul des până în localitatea Sucevița. Drumul este într-o stare extraordinar de bună, peisajul completând experiența automobilistică.

Ajuns în Sucevița, mănăstirea cu același nume te întâmpină încă de la intrarea în localitate. Deja se observă faptul că am ajuns într-o zonă mai dezvoltată. Ctitorul Suceviței, Mitropolitul Gheorghe Movilă, nu a făcut rabat de la calitatea și dimensiunile lăcașului de cult. Odată intrat pe poarta mănăstirii, un spațiu imens ți se deschide în fața ochilor. Verdele crud al plantelor și al florilor contrastează puternic cu albastrul picturilor de pe ziduri. Mult mai mare, corpul principal al mănăstirii tronează impunător în centrul curții. Zidurile de apărare sunt impresionante, iar fiecare colț este vegheat de câte un turn impunător. Am remarcat în arhitectura locului elemente de artă gotică și bizantină. Aici te poți caza în chiliile măicuțelor și poți savura bucate specifice.

Drumul de la Sucevița spre ultimul punct al traseului, mănăstirea Putna, este ceva mai lung. De-a lungul lui, am descoperit localități extrem de cochete, cu case mari și îngrijite, cu ogoare ordonate și mașini moderne, semn că oamenii locului sunt harnici gospodari.

Mănăstirea Putna este cea mai impresionantă dintre cele vizitate. Acest lucru se datorează faptului că a fost ctitorită de Ștefan cel Mare, un domnitor mai potent din punct de vedere financiar. Vorba aia, se spune că a ctitorit nu mai puțin de 46 de biserici și mănăstiri (conform lui Grigore Ureche). Anul sfințirii Putnei este 1466, iar hramul pe care aceasta îl poartă este Adormirea Maicii Domnului. Deși picturile exterioare lipsesc (Humor, Voroneț, Moldovița și Sucevița au niște picturi exterioare superbe), arhitectura acesteia este mai opulentă: turla are dimensiuni considerabile, corpul bisericii este mai impunător, iar clopotele mai atent lucrate.

Am rămas surprins că fotografiatul era permis în interior. Astfel, am putut să fotografiez mormântul lui Ștefan cel Mare pe care pot să ți-l arăt și ție. 🙂

Despre Mănăstirea Humor (denumită și Mănăstirea Humorului) aș putea să vorbesc mai mult, fiind un punct pe care îl vizitez de trei ani încoace. Am avut bucuria să pot participa și la o slujbă de Paște, mult mai simplă și mai autentică ca cele la care am asistat în București. Mănăstirea Humorului a fost construită în anul 1530 de către logofătul Toader Bubuiog, ansamblul pe care îl poți vizita fiind format din patru puncte de interes: biserica, turnul clopotniță, turnul Vasile Lupu (de apărare) și ruinele caselor măicuțelor. Zidurile de apărare ale lăcașului nu se întrevăd la fel de bine ca cele ale mănăstirilor pomenite mai sus. Albastrul picturilor exterioare este complet șters pe partea nordică a clădirii, însă pe partea sudică ochii-ți vor fi desfătați. Simplitatea locului oferă o experiență liniștitoare oricărui suflet ce calcă pragul acestui loc. În prezent se desfășoară lucrări de recondiționare a picturilor interioare, dar vizitarea locului se desfășoară în condiții normale.

Am rămas impresionant că, de fiece dată când am ajuns la Mănăstirea Humorului, autocare pline de spanioli, nemți și italieni aglomerează parcarea mănăstirii. Semn bun, păcat că nu știm să ne facem PR și pentru alte zone din țară.

Și cum orice călătorie trebuie să aibă și o notă culinară, după ce ai terminat turul mănăstirilor din Bucovina, recomand să faci un popas în orașul Rădăuți. Evident, o ciorbă rădăuțeană merge la fix, iar pentru acest lucru restaurantul Antique este the place to check-in. 😉